Elon Musk urăște taxiurile zburătoare și nu vrea așa ceva în orașe

de: Daniel Ștefan
21 05. 2018

Elon Musk crede că taxiurile zburătoare ar putea face societății mai mult rău decât bine, iar motivul principal este siguranța pietonilor de la sol și că fac zgomot.

Rar îl auzi pe Elon Musk că respinge o inițiativă tehnologică inovatoare. Dar când nu e scornită de el, nu e chiar atât de surprinzător să o demonteze.

Musk este foarte deschis în privința anumitor inițiative futuriste, cum ar fi vehiculele electrice (care deja au devenit realitate), eplorarea spațială și tunelurile subterane care permit deplasarea unor vehicule cu viteze amețitoare.

Când vine, însă, vorba de mașini zburătoare, un fel de drone pentru persoane, pe care Uber le visează în dotarea sa, Musk este foarte reticent.

Miliardarul crede că mașinile zburătoare, din cauza motoarelor puternice, vor face prea mult zgomot. Ce ar însemna ca sute de mii de astfel de vehicule să zboare zilnic, non-stop, printre sau pe deasupra clădirilor? Și așa mașinile actuale sunt destul de zgomotoase.

În plus, un acident cu o mașină zburătoare ar însemna prăbușirea ei la sol și lovirea pietonilor.

„Vor fi zilioane de chestii d-astea zburătoare peste tot și, inevitabil, cineva nu-și va face o revizie corespunzătoare la mașină și va cădea în capul cuiva și-l va ghilotina. Și vor fi zgomotoase ca un uragan”, a spus Elon Musk în cadrul unei conferințe a companiei sale.

Oare acesta să fie motivul pentru care nu s-a gândit până acum să lanseze un proiect pentru producerea unor vehicule capabile să decoleze? Când vine vorba de mașini de viteză nu se dă deloc înlături.

De fapt, Musk e un mare susținător al proiectului Hyperloop, rețeaua de vehicule subterane care ar asigura un transport extrem de rapid pentru un număr mai mare de persoane.
Un vehicul Hyperloop ar trebui să transporte până la șase persoane și va fi utilizat pentru a călători rapid dintr-un oraș în altul, dar și pe distanțe mai scurte.